AS Roma riscă să piardă la masa verde primul meci din campionat! Ce greșeală a făcut clubul

AS Roma riscă să piardă la masa verde primul meci din campionat! Ce greșeală a făcut clubul

AS Roma a început noul sezon din Serie A cu o remiză, pe terenul celor de la Verona, scor 0-0, însă formația lui Paulo Fonseca riscă să piardă la masa verde jocul.

Roma l-a folosit din primul minut pe Amadou Diawara, un jucător pe care îl trecuse pe lista jucătorilor U22, nu pe cea principală, în ciuda faptului că mijlocașul defensiv din Guineea a împlinit 23 de ani în luna iulie.

AS Roma riscă să piardă la masa verde meciul cu Verona

La începutul fiecărui sezon din Serie A, fiecare echipă trebuie să trimită o listă cu un lot format din 25 de jucători. În stagiunea precedentă, Diawara a fost trecut pe lista jucătorilor U22 și avea dreptul să evolueze pentru prima echipă, însă mijlocașul a rămas pe aceeași listă și în această ediție de campionat, fapt care i-ar putea aduce o sancțiune drastică clubului, scrie Gazzetta Dello Sport.

Italienii amintesc și de un precedent din Serie A, în 2016, când Sassuolo a pierdut cu 0-3, la masa verde, pentru o eroare similară

Roma este pregătită să facă apel și să motiveze că eroarea nu a fost făcută cu rea credință, fiind vorba doar de o greșeală la redactarea listelor cu loturile clubului.

Amadou Diawara a fost transferat de AS Roma în 2019, de la Napoli, pentru 21 de milioane de euro. Închizătorul a strâns 30 de meciuri la prima echipă, în sezonul trecut.

Rezultatele și programul primei etape din Serie A, sezonul 2020/2021

loading...

Laur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *