Alexandru Rafila, mesaj important, după numărul mare de infectări: „Mă aștept să fie o creștere. Mi-e și frică”

Alexandru Rafila, mesaj important, după numărul mare de infectări: „Mă aștept să fie o creștere. Mi-e și frică”

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, profesorul Alexandru Rafila, consideră că situaţia privind locurile disponibile în spitale pentru bolnavii de COVID-19 este îngrijorătoare.

„Asta e o poveste că sunt locuri în spitale”, afirmă el.
Rafila spune că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri, dar speră ca aceasta să fie limitată, transmite News.ro.
“Nu trebuie altceva decât să fim puţin atenţi, încât să putem să avem speranţa că această creştere va fi limitată şi va putea fi absorbită de sistemul sanitar”, susţine el.
Întrebat, luni seară, la Digi 24, dacă situaţia locurilor din spitale este îngrijorătoare, Rafila a răspuns afirmativ.

“Absolut, e îngrijorătoare, deci asta e o poveste că sunt locuri în spitale. În zone precum Bucureşti, unde e foarte mare aglomeraţie, sunt multe cazuri într-o zi, număraţi 500 de persoane care ar trebui să se interneze într-o zi, chiar dacă pentru o simplă verificare care durează 24 de ore. Şi a doua zi încă 500 de persoane, şi a treia zi încă 500 de persoane…lucrul ăsta este pentru oricine de înţeles că nu există o astfel de capacitate”, a afirmat Alexandru Rafila.
El a dat exemplul Institutului “Matei Balş”, unde externările se fac la ora 12-13, astfel că pot fi libere câteva locuri, dar în jumătate de oră ele sunt ocupate de alte persoane.
“Importantă este realitatea de pe teren, nu o chestiune birocratică, care arată că ai pentru o jumătate de oră paturi libere”, a subliniat Rafila.
Întrebat dacă se aşteaptă să fie o creştere foarte mare a numărului de îmbolnăviri, Rafila a spus: “Mă aştept să fie o creştere, acum mi-e şi frică să spun mai mult decât atât… dar sper să fie limitată această creştere, nu vreau să trăim momente dramatice şi cred că ar trebui ca mesajul pentru toată lumea să fie să încerce să fie cât mai precaută acolo unde se deplasează şi unde interacţionează cu alte persoane. Nu trebuie altceva decât să fim puţin atenţi, încât să putem să avem speranţa că această creştere va fi limitată şi va putea fi absorbită de sistemul sanitar.”
Numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 137.491 luni, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 1.591 de persoane au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore, când au fost făcute 6.537 de teste. 48 de persoane au decedat, numărul total fiind 5.048. La ATI sunt internaţi 592 de pacienţi.

loading...

Laur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *