Culiță Sterp s-a operat! Cântărețul își face implant de păr! Cum arată acum! ”Prima parte a trecut cu bine”

Culiță Sterp s-a operat! Cântărețul își face implant de păr! Cum arată acum! ”Prima parte a trecut cu bine”

Astăzi este o zi mare pentru Culiță Sterp. Artistul a intrat în cabinetul medicului și s-a operat, făcându-și astfel un implant de păr!

Culiță Sterp și-a făcut implant de păr!
Cum arată acum artistul!
Pentru Culiță Sterp astăzi este o zi foarte importantă. Deoarece mai tot timpul spunea că nu este mulțumit de podoapa sa capilară, iată că de data aceasta artistul și-a luat inima în dinți și a ajuns în cabinetul unui medic care se va ocupa să-i facă un implant de păr.

Artistul nu este la prima încercare de acest gen, deoarece spunea el în urmă cu doar câteva zile la Antena Stars că a mai trecut printr-o astfel de intervenție în urmă cu 3 ani, în Turcia. Atunci implantul a reușit doar pe o parte, însă iată că astăzi a intrat deja în operație și e pregătit pentru schimbare.

„Mi-am mai făcut acum 3 ani în Turcia, mi-a prins dar doar pe o parte. Implantul nu e ceva dureros, doar mai mult anestezia, pielea capului, nu e ceva exagerat încât să spui că e insuportabil.”, spunea el în urmă cu doar câteva zile la Antena Stars.

Culiță Sterp s-a operat!

Cu doar câteva minute în urmă, Culiță Sterp le-a prezentat fanilor săi pas cu pas cum decurge operația. Aceasta s-a tuns mai înainte de toate, iar acum nu mai are pic de păr, după care a început transplantul.

Înainte i-au fost extrase firele de păr din partea din spate a capului, urmând ca ulterior să-i fie implantate în față.

Culiță Sterp, pregătit să devină tată!

Culiță Sterp vrea să fie un tată tânăr, motiv pentru care deja se gândește la copii. Artistul a mărturisit de mai multe ori că înainte de toate vrea să se mute la casa lui, după care își dorește să-i ofere mamei sale mai mulți nepoți, cel puțin trei!

Acum cântărețul e într-o relație cu Daniela, o tânără cu care se iubește de mai multe luni, după încercările eșuate de a relua relația cu Carmen de la Sălciua!

loading...

Laur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *